Tu știi?

Nu-mi spune cum să mor.
Știu și eu asta.

Și nu-mi spune cum să trăiesc
Dacă tu nu știi cum să o faci.

M-ai strigat?

Ea: Woow!

El: Nu-i așa că-i minunat?

Se vedea o lumină puternică.

Ce considera el că e minunat e că cei doi comunică și că se aud.

Simte că ea de fapt se mira de lumină. Iar asta îl face și pe el să se întrebe ce e lumina aceea. Îi propune să o exploreze împreună.

Își dau seama că e mintea lui. Și o explorează împreună. Ea se duce către centrul cel mai luminos. Discutase cu ea cu o zi înainte că el vrea să se sinucidă. Vorbea de o sinucidere metaforică dar nu scotea din calcul o sinucidere fizică. O lasă să exploreze și învață și el că nu e deloc vorba în mintea lui de o sinucidere fizică.

Îi arată toată mintea. Își deschide tot ce are către ea. Este sincer. Și ce e cel mai important e că e sincer față de el. Atât de sincer încât o lasă să îi exploreze mintea. El devine entuziasmat de ce tocmai se întâmplă... Cei doi comunică la un nivel spiritual. E entuziasmat de ce descoperă. Învață și el despre el odată cu ea. O ia repede cu el să îi arate de ce vrea el să facă sex cu ea. Îi arată. Apoi el entuziasmat fiind, zice, ”Hai să ne uităm și la mintea ta” și se duce către mintea ei.

Minea ei era goală. Aproape goală. Simte rușine și dezamăgire. El îi oferă acceptare. O vedea dezbrăcată. Dezbrăcată din punct de vedere spiritual. El e tot entuziasmat. Nu îi pasă așa mult că ea are mintea goală. E mai mult impresionat de ce tocmai se întâmplă. Consideră că faptul că ea are mintea goală e nesemnificativ în comparație cu experiența pe care o au în momentul acesta. Dar tot simte rușine din partea ei. Simte că începe să plângă și că vrea să fugă. Ca să o oprească, îi zice ”Nu-ți fă probleme că e goală. Bucură-te că te cunoști pe tine. Uite, ți-o umplu eu cu tot dacă vrei.” Încearcă să îi spună că e mai important ce se întâmplă decât orgolii, rușini, frici și altele. Și el a avut mintea goală la un momentdat. Până să îi explice, ea plecase. Iar el... se trezește.

Rămâne cu întrebarea dacă a fost doar un vis sau dacă cei doi chiar au fost împreună în acel moment...

Noaptea următoare o aude strigându-l. Știe că e ea pentru că e singura care îi zice ”Cătălin” Se trezește repede și îi trimite un SMS: ”M-ai strigat?”

... Nu i-a răspuns la SMS.

Vrea să vorbească cu ea. Vrea să își ceară scuze ca i-a violat intimitatea. Vrea să fie ținut în brațe de ea. Vrea să o dezbrace de măști. Vrea să o cunoască. Vrea ca ea să se cunoască. Vrea ca ea să se accepte. Vrea să facă sex cu ea. Dar oare ea ce vrea?

Dar oare ce are nevoie? Ea... el... Ce au nevoie cei doi?

Are impresia că nu se vor mai vedea niciodată. Iar asta e cel mai greu de acceptat.

Fiecare om are drumul lui. Nu stim drumul lor dar dacă va fi nevoie, cei doi se vor întâlni.

Până atunci... Adio

Iar el vrea să plângă.

Se pune la somn.

Somn ușor!

Tu unde ești?

Bine ai ieșit din sesiune!

Bine ai revenit în viață!

Acum mori din nou.

Așa cum faci de fiecare dată când respiri pentru mine.

Așa cum faci de fiecare dată când respiri așa cum zic eu.

Așa cum faci de fiecare dată când nu respiri tu

... după cum vrei tu

... după cum simți tu

... după cum știi tu.

Așa cum faci acum

... sau nu.

Cine sunt eu să îți zic ție ce să faci?

Cine sunt eu să îți fie frică de mine?

Cine sunt eu de fapt?

Sunt tu?

Și mie mi-e frică.

Și mie mi-e frică de tine la fel cum și ție ți-e frică de mine.

Iar frica asta mă face să fiu ca toți ceilalți care sunt ca noi...

fricoși.

Mi-e frică să să mor.

Mi-e frică să fiu arătat cu degetul.

Mi-e frică să se uite ceilalți la mine și să spună că sunt un ciudat.

Mi-e greu să accept faptul că sunt incomplet,

Uneori incompetent.

Și pot să îmi creez povești așa încât să pot trăi în lumea asta.

Am imaginație bogată.

E frumoasă și lumea asta.

Chiar dacă nu e a mea.

Și cine sunt eu?

Și cine ești tu?

Cine ești tu să îmi creezi mie lumea?

Cine ești tu să îmi spui cum să respir?

Cine ești tu să îmi spui dacă să respir sau nu?

Cine ești tu să îmi spui cum să mă simt, cum să acționez și din ce motive?

Crezi că eu nu gândesc?

Crezi că eu nu simt?

Crezi că eu nu știu ce e bine și ce nu... cel puțin pentru mine?

Și dacă sunt prost,

dacă sunt nebun,

dacă sunt ciudat,

ce-ți pasă ție?

Cine ești tu?

Îți pasă de mine sau îți pasă de tine?

Pentru că dacă îți pasă de mine, lasă-mă pe mine să mă ocup de asta.

Dacă îți pasă de tine...

Fă să îți pese și nu asculta de mine.

Ori că zic albă ori că zic neagră,

Tu fă ce ai tu de făcut, nu ce îți zic eu.

Ce e neagră pentru unu, poate fi albă pentru altul.

Și poate că nu există doar alb și negru.

Poate că nu există doar alb, negru și gri.

Și poate că roșul e de fapt verde

Iar cercul e de fapt pătrat...

Cine sunt eu să îți limitez viziunea?

Cine sunt eu să îți limitez potențialul?

Iar dacă mie mi-e frică să spun sau să fac ceva, atunci de ce să te trag pe tine lângă mine în frica asta?

Iar dacă tu vezi lumea diferit, de ce să stai lângă mine?

De ce să te țin aici lângă mine?

De ce să te limitez?

Te rog, zboară dacă simți asta.

Târăște-te dacă simți asta.

Fii ca mine dacă simți asta...

Și de ce te uiți la mine în gură?

Nu ai nevoie de mine să îți zic ce să faci și asta e tot ce primești de la mine.

Eu sunt societatea și te vreau ca mine.

Și de fiecare dată când îți zic ce să faci te îngrădesc pe tine.

Ție frică?

Ai nevoie de cineva care să îți spună ce să faci și încotro te îndrepți?

Atunci caută cinevaul acela care să îți zică încotro să te îndrepți.

Rezonează cu persoana respectivă.

În gănduri, în trăiri, ăn emoții...

Simte în suflet cine te ghidează.

Iar după ce îți găsești ghidul... nu-l mai băga în seamă!

Cine e el să îți zică ce să faci?

Cine sunt eu să îți zic ce să faci?

E de ciudat ce se întâmplă:

- fă aia, nu face aia,

Fă ailaltă, nu face ailaltă.

E negru, nu e alb.

Nu e negru, nu e nici alb.

Există și gri.

E roșu, nu e verde,

E cerc, nu e pătrat...

Te intreb: Unde ești tu aici?

De ce e roșu și nu e verde?

Pentru că zic eu?

Sau pentru că așa il vezi tu?

Așa îl vezi?

Chiar e roșu din adâncul sufletului tău?

Sau ți-e frică să zici că parcă vezi verde acolo când știi că eu de fapt văd roșu?

Unde ești tu?

Înțelegi ce zic?

Te omor de fiecare dată când îți zic ce să faci.

Și de aceea nu vreau să îți zic ce să faci.
Și te întreb te tine:
Tu unde ești?

Bine ai ieșit din sesiune!
Bine ai revenit în viață!
Acum mori... ca mine.