Suntem
într-o cafenea. E aglomerat, nu sunt locuri la mese. Este seara, mai sunt
câteva zile până la Craciun. S-au strans câţiva studenţi acolo ca să cânte şi
să spună poezii, de aceea şi aglomeraţia. Primul care vine pe scenă este Anton.
Este prezentat foarte scurt şi i se dă atenţia.
Anton e
acum în mijlocul scenei şi se uită la toţi oamenii de la mese cum şi ei se uită
la el. Zâmbeşte şi începe să vorbească.
Îmi plac
minunat de mult aceste momente când se uită oamenii la mine şi aşteaptă să
vorbesc. Îmi imaginez că fiecare se întreabă ce urmează să zic. Îmi place
atenţia asta. Practic numai tăcând spun tot ce vrea să audă fiecare. Tăcerea
mea vă dă vouă posibilitatea să gândiţi ce vreţi. Dar nu despre asta am venit
să vorbesc...
Face
o pauză scurtă înainte să treacă la următoarea idee.
Îs Anton.
Mai
multe nu zic despre mine că nu e important.
Am venit
să împărtăşesc ceva.
Dar
întâi,
cum am
ajuns eu aici - poveste scurtă:
Stăteam
astăzi şi răsfoiam feisbucul şi din întâmplare am dat peste pagina ce promova
evenimentul ăsta - Seară Culturală unde oamenii împărtăşesc cântece, poezii,
gânduri bune...
Am zis:
- La naiba, şi eu am ceva de împărtăşit!
Am sunat
din om în om până am ajuns să vorbesc cu Andrada:
- "Andrada,
blablabla am vazut evenimentul pe feisbuc, blablabla, am şi eu 5-10 minute de
împărtăşit ceva. Se poate?"
Şi aşa
am ajuns aici. Cele 10 minute s-au făcut de fapt 15... nu-mi pare rău pentru
asta.
O altă pauză scurtă înainte să treacă la următoarea idee.
Suntem aici să împărtăşim
ceva... emoţii, sentimente, gânduri, trăiri, poveşti...
Am
învăţat că acolo unde se împărtăşesc energii pozitive, sunt şi mulţi oameni
faini. Probabil nu v-aţi dat seama, dar un scop... poate inconştient al acestei
seri e să ne cunoaştem între noi. Suntem mulţi oameni faini aici, ce-ar fi să ne
cunoaştem mai bine? Andrada, nu putem prezice cum va fi seara asta, dar
dacă iese fain, dacă iese cum mă aştept eu să iasă, te rog, la cât mai multe,
cu cât mai multe ocazii.
Un alt
scop pentru care suntem aici e să împărtăşim. Am mai spus asta: Fiecare din noi
are ceva de oferit - o poezie, un cântec, un gând bun... un zâmbet, o
îmbrăţişare... Şi discursul meu e construit să ofere ceva.
Şi un
alt scop, foarte declarat şi foarte la suprafaţă, e să adunăm donaţii:
dulciuri, jucarii... se strâng şi se donează unor copii de habar nu am
unde.
Eu astăzi despre asta vorbesc:
Despre „a oferi”...
Despre cadouri.
Pauză
scurtă.
Se
apropie Crăciunul. Nu ştim ce cadouri să le oferim celorlalţi. Nu ştiu
dacă şi voi vă simţiţi la fel, dar eu habar nu am ce ar trebui să cumpăr, şi pe
lângă asta nici nu am bani.
Din
preocupare pentru asta, mă intrebam eu: „De ce ne facem cadouri?” „Ce înseamnă
de fapt un cadou?”
Dezbătând nelămurirea asta cu
mine şi cu cei din jurul meu am ajuns la concluzia că:
Atenţie!
Cel mai
fain cadou pe care îl poţi face unei persoane e să îi arăţi că îţi pasă de ea.
Mă gândeam la un copil care
îşi doreşte o bicicletă. Nu bicicleta il face fericit ci felul cum îi este
oferită.
Vă
uitaţi la mine cum mă încrunt şi vă imaginaţi că şi părinţii copilului vorbesc
la fel. I-o pot oferi de genul: "Ia bă bicicleta că m-ai bătut la cap de
m-ai înebunit. Ia-ţi-o de aici şi lasă-mă în pace acum" strigă la el,
gestigulează agresiv si cu scârbă. Apoi il pot şi întreba"Eşti fericit
acum?"...
Sau,
schimbând energia, îi pot oferi bicicleta in genul "Copil, am un cadou
pentru tine. Ştiu că îţi doreşti mult asta şi ai fost cuminte în ultimul timp.
Meriţi, ai muncit pentru ea şi de aceea îţi dau cadoul ăsta. Ştiu de altfel că
o să ai grijă de ea şi mai ştiu că o să o foloseşti în scopuri bune. Asta e
pentru tine. La Mulţi Ani!" sau "Craciun Fericit!" sau habar nu
am ce urare îi fac. Îl îmbraţişază şi îl pupă cu căldură.
Sunt
doua moduri diferite de a oferi acelaşi obiect şi sunt sigur că acel obiect nu
are nici o legătură cu felul cum se simte copilul apoi.
Discutam
cu o prietenă despre subiectul ăsta - ce înseamnă de fapt cadourile si de ce ne
dăm cadouri. Îi ziceam despre faptul ca cele mai faine două cadouri pe care le
poţi oferi cuiva sunt emoţii pozitive şi respectarea intimităţii. Îi povestisem
partea cu copilul şi bicicleta şi mă pregăteam să îi explic de emoţii poztive
şi de intimitate. Mă
întrerupe.
O să
încerc să folosesc tonalitatea ei. Zice:
-
"O dată i-am dat unei prietene o brăţară din'asta."
Şi îmi
arată o aţă roşie ce o avea legată la mână ca o brăţară. Era o mărgea pe ea.
Când am văzut banalitatea aia am simţit că înţelege la ce mă refer. I-am
ascultat povestea. O să încerc din nou să folosesc tonalitatea ei:
"Mă
gândeam la o dorinţă... să o fac să îşi îndeplinească o dorinţă. M-am gândit că
e bine să îi dau brăţara asta iar când o pune pe mână să îşi pună dorinţa şi să
o dea jos doar când o îndeplineşte."
Povestea ei venea perfect ca
introducere la ce aveam eu de gând să zic. Suntem oameni. Trăim emoţii. Unele
lucruri ne fac fericiţi. Dar nu lucrurile sunt cele care ne plac. De fapt
fericirea e cea care ne place. Emoţia e cea care ne place, fie că ne dăm seama
fie că nu. Un cadou fain pe care îl poţi face cuiva e să îi oferi o emoţie
pozitivă. Cum realizezi asta? Habar nu am. Un banc, un zâmbet, o poveste... E
treaba ta să găseşti metoda eficientă în funcţie de situaţie şi persoană.
Şi mai
ziceam de intimitate...
Eram
lângă tipă. Facem exerciţiul ăsta împreună. Îi zic la tipă:
„Avem
secrete. Avem secrete pe care nu le împărtăşim cu oricine. Gândeşte-te la cel
mai mare secret al tău.”
Şi îi
las o pauză încât să se gândească la secret. Faceţi asta şi voi: Gândiţi-vă la cel
mai ascuns secret al vostru. Şi imaginaţi-vă că e cineva lângă voi acum.
Langă
tipa asta eram eu. Lângă fiecare din voi e probabil persoana sau persoanele cu
care aţi venit. Daca sunteţi singur/singură, imaginaţi-vă că e cineva lîngă
voi. Mă cunoşteam cu tipa foarte superficial... d”abia aflasem cum o cheamă şi
tocmai o pusesem să se gândească la cel mai ascuns secret al ei. Devenise puţin
defensivă. Am liniştit-o şi i-am zis că nu o pun să îmi zică secretul dar am
pus-o să se întrebe de ce nu vrea să îmi spună.
La fel
vă zic şi vouă:
Aveţi
secretul ăsta în cap... cel mai ascuns secret al vostru. Vreau să vă gândiţi la
el acum...
De ce să
nu îl spuneţi necunoscutului de lângă voi?
Nu aveţi
încredere? Vă e frică să vă arătaţi slăbiciunea? Pote vă judecă. Poate că nu
vrea să mai vorbească cu voi... Poate că mâine tot grupul cu care vă petreceţi
timpul de fel va afla secretul vostru... Poate că râde de voi... sau alte
temeri...
Un cadou
fain pe care îl putem face oamenilor din jurul nostru e să îi acceptăm aşa cum
sunt. Să le primim intimitatea, să le-o acceptăm şi să o respectăm.
Lasă
o pauză mai lungă. După care reia discursul:
Cel mai fain cadou pe care îl poţi face cuiva e să îi
arăţi că îţi pasă. Şi nu doar să îi arăţi, dar să îţi pese!
Copilul primeşte bicicleta, dar odata cu ea primeşte
şi mesajul: - „Îmi pasă de tine” Bicicleta e doar un simbol al mesajului.
Cum
credeţi că s-a simţit fata aia când a primit brăţara aceea? Cum s-a simţit oare
când a înţeles că prietena ei vrea ca ea să îşi îndeplinească o dorinţă? Odată
cu brăţara aceea a primit şi mesajul: - „Îmi pasă de tine”
Oamenii
trăiesc emoţii lângă noi şi noi suntem conştienţi de asta? De ce am continua să
le oferim emoţii pozitive dacă nu ne-ar păsa de ei? E de dezbătut aici dar când
oferim emoţii pozitive din inimă, atunci oferim şi mesajul: - „Îmi pasă de tine”
Iar când
primeşti, păstrezi şi accepţi intimitatea cuiva... cred că atunci cel mai mult
îi spui cuiva că îţi pasă... „Te accept aşa cum eşti. Îmi pasă de tine”
Şi cred
că asta e cel mai important: să ne pese de cei din jurul nostru.
Nişte
copii vor primi nişte cadouri cu ce donăm noi în seara asta. Când vor deschide
cadourile... vor primi şi mesajul – „Bă, la nişte necunoscuţi le pasă de tine.”
E
Crăciunul.
Putem să
ne oferim orice cadouri... Dar cred că cel mai important e să îi facem conştienţi
pe cei din jurul nostru că ne pasă de ei. Nu e vorba de cadouri materiale, e
vorba de sentimente. O îmbrăţişare caldă poate că e cel mai bun cadou.
Şi nu
vorbesc explicit de Crăciun. Vorbesc de cadouri în general, orice perioadă a
anului o fi.
Mai
lasă o pauză scurtă după care spune ideea de final:
Sunteţi mulţi necunoscuţi. Nu ne cunoaştem. Consider
fiecare individ parte a umanităţii. Discursul ăsta al meu e pentru fiecare
persoană pe care o cunosc sau pe care nu o cunosc. E pentru oricine... pentru
toată lumea. E pentru umanitate.
Şi îţi
transmit o idee, o emoţie, o stare, un gând... un mesaj... ştii tu... Fac asta
pentru că...
Ăsta e
cadoul meu pentru tine.
La mulţi
ani!
Crăciun
Fericit să aveţi!
Şi te
rog, pune-ţi o aţă pe mână şi o mărgea pe ea şi hai să facem lumea mai bună!
Te
iubesc umanitate.
Şi aşa se termină discursul lui Anton. Iar dacă eşti
atent/atentă, îţi dai seama că de fapt publicul cu care a vorbit Anton ai fost
tu... o parte a umanităţii. Şi cu mesajul ăsta vreau să rămâi şi tu... Ştii tu:
- Ăsta e cadoul meu pentru tine.
Şi te rog pune-ţi o aţă pe mână şi dă-o jos repede. Apoi
pune alta pe care să o dai jos repede. Apoi pune alta... şi tot aşa.
Şi spune-le prietenilor despre asta. Fă-i conştienţi că
există păsare în lume şi hai să fim fericiţi.
Te iubesc umanitate.
