luni, 7 ianuarie 2013

Cadoul meu pentru tine


            Suntem într-o cafenea. E aglomerat, nu sunt locuri la mese. Este seara, mai sunt câteva zile până la Craciun. S-au strans câţiva studenţi acolo ca să cânte şi să spună poezii, de aceea şi aglomeraţia. Primul care vine pe scenă este Anton. Este prezentat foarte scurt şi i se dă atenţia.
            Anton e acum în mijlocul scenei şi se uită la toţi oamenii de la mese cum şi ei se uită la el. Zâmbeşte şi începe să vorbească.

            Îmi plac minunat de mult aceste momente când se uită oamenii la mine şi aşteaptă să vorbesc. Îmi imaginez că fiecare se întreabă ce urmează să zic. Îmi place atenţia asta. Practic numai tăcând spun tot ce vrea să audă fiecare. Tăcerea mea vă dă vouă posibilitatea să gândiţi ce vreţi. Dar nu despre asta am venit să vorbesc...
           
            Face o pauză scurtă înainte să treacă la următoarea idee.

            Îs Anton.
            Mai multe nu zic despre mine că nu e important. 
            Am venit să împărtăşesc ceva.
            Dar întâi,
            cum am ajuns eu aici - poveste scurtă:
            Stăteam astăzi şi răsfoiam feisbucul şi din întâmplare am dat peste pagina ce promova evenimentul ăsta - Seară Culturală unde oamenii împărtăşesc cântece, poezii, gânduri bune...
            Am zis:
             - La naiba, şi eu am ceva de împărtăşit!
            Am sunat din om în om până am ajuns să vorbesc cu Andrada:
            - "Andrada, blablabla am vazut evenimentul pe feisbuc, blablabla, am şi eu 5-10 minute de împărtăşit ceva. Se poate?"
            Şi aşa am ajuns aici. Cele 10 minute s-au făcut de fapt 15... nu-mi pare rău pentru asta.

            O altă pauză scurtă înainte să treacă la următoarea idee.

            Suntem aici să împărtăşim ceva... emoţii, sentimente, gânduri, trăiri, poveşti... 
            Am învăţat că acolo unde se împărtăşesc energii pozitive, sunt şi mulţi oameni faini. Probabil nu v-aţi dat seama, dar un scop... poate inconştient al acestei seri e să ne cunoaştem între noi. Suntem mulţi oameni faini aici, ce-ar fi să ne cunoaştem mai bine? Andrada, nu putem prezice cum va fi seara asta, dar dacă iese fain, dacă iese cum mă aştept eu să iasă, te rog, la cât mai multe, cu cât mai multe ocazii.
            Un alt scop pentru care suntem aici e să împărtăşim. Am mai spus asta: Fiecare din noi are ceva de oferit - o poezie, un cântec, un gând bun... un zâmbet, o îmbrăţişare... Şi discursul meu e construit să ofere ceva.
            Şi un alt scop, foarte declarat şi foarte la suprafaţă, e să adunăm donaţii: dulciuri, jucarii... se strâng şi se donează unor copii de habar nu am unde. 

            Eu astăzi despre asta vorbesc: Despre „a oferi”...
            Despre cadouri.
           
            Pauză scurtă.   

            Se apropie Crăciunul. Nu ştim ce cadouri să le oferim celorlalţi.  Nu ştiu dacă şi voi vă simţiţi la fel, dar eu habar nu am ce ar trebui să cumpăr, şi pe lângă asta nici nu am bani.
            Din preocupare pentru asta, mă intrebam eu: „De ce ne facem cadouri?” „Ce înseamnă de fapt un cadou?” 

            Dezbătând nelămurirea asta cu mine şi cu cei din jurul meu am ajuns la concluzia că:
            Atenţie!
            Cel mai fain cadou pe care îl poţi face unei persoane e să îi arăţi că îţi pasă de ea.

            Mă gândeam la un copil care îşi doreşte o bicicletă. Nu bicicleta il face fericit ci felul cum îi este oferită.
            Vă uitaţi la mine cum mă încrunt şi vă imaginaţi că şi părinţii copilului vorbesc la fel. I-o pot oferi de genul: "Ia bă bicicleta că m-ai bătut la cap de m-ai înebunit. Ia-ţi-o de aici şi lasă-mă în pace acum" strigă la el, gestigulează agresiv si cu scârbă. Apoi il pot şi întreba"Eşti fericit acum?"...
            Sau, schimbând energia, îi pot oferi bicicleta in genul "Copil, am un cadou pentru tine. Ştiu că îţi doreşti mult asta şi ai fost cuminte în ultimul timp. Meriţi, ai muncit pentru ea şi de aceea îţi dau cadoul ăsta. Ştiu de altfel că o să ai grijă de ea şi mai ştiu că o să o foloseşti în scopuri bune. Asta e pentru tine. La Mulţi Ani!" sau "Craciun Fericit!" sau habar nu am ce urare îi fac. Îl îmbraţişază şi îl pupă cu căldură.
            Sunt doua moduri diferite de a oferi acelaşi obiect şi sunt sigur că acel obiect nu are nici o legătură cu felul cum se simte copilul apoi.

            Discutam cu o prietenă despre subiectul ăsta - ce înseamnă de fapt cadourile si de ce ne dăm cadouri. Îi ziceam despre faptul ca cele mai faine două cadouri pe care le poţi oferi cuiva sunt emoţii pozitive şi respectarea intimităţii. Îi povestisem partea cu copilul şi bicicleta şi mă pregăteam să îi explic de emoţii poztive şi de intimitate.             Mă întrerupe.
            O să încerc să folosesc tonalitatea ei. Zice:
            - "O dată i-am dat unei prietene o brăţară din'asta."
            Şi îmi arată o aţă roşie ce o avea legată la mână ca o brăţară. Era o mărgea pe ea. Când am văzut banalitatea aia am simţit că înţelege la ce mă refer. I-am ascultat povestea. O să încerc din nou să folosesc tonalitatea ei:
            "Mă gândeam la o dorinţă... să o fac să îşi îndeplinească o dorinţă. M-am gândit că e bine să îi dau brăţara asta iar când o pune pe mână să îşi pună dorinţa şi să o dea jos doar când o îndeplineşte."

            Povestea ei venea perfect ca introducere la ce aveam eu de gând să zic. Suntem oameni. Trăim emoţii. Unele lucruri ne fac fericiţi. Dar nu lucrurile sunt cele care ne plac. De fapt fericirea e cea care ne place. Emoţia e cea care ne place, fie că ne dăm seama fie că nu. Un cadou fain pe care îl poţi face cuiva e să îi oferi o emoţie pozitivă. Cum realizezi asta? Habar nu am. Un banc, un zâmbet, o poveste... E treaba ta să găseşti metoda eficientă în funcţie de situaţie şi persoană.
            Şi mai ziceam de intimitate...
            Eram lângă tipă. Facem exerciţiul ăsta împreună. Îi zic la tipă:
            „Avem secrete. Avem secrete pe care nu le împărtăşim cu oricine. Gândeşte-te la cel mai mare secret al tău.”
            Şi îi las o pauză încât să se gândească la secret. Faceţi asta şi voi: Gândiţi-vă la cel mai ascuns secret al vostru. Şi imaginaţi-vă că e cineva lângă voi acum.
            Langă tipa asta eram eu. Lângă fiecare din voi e probabil persoana sau persoanele cu care aţi venit. Daca sunteţi singur/singură, imaginaţi-vă că e cineva lîngă voi. Mă cunoşteam cu tipa foarte superficial... d”abia aflasem cum o cheamă şi tocmai o pusesem să se gândească la cel mai ascuns secret al ei. Devenise puţin defensivă. Am liniştit-o şi i-am zis că nu o pun să îmi zică secretul dar am pus-o să se întrebe de ce nu vrea să îmi spună.
            La fel vă zic şi vouă:
            Aveţi secretul ăsta în cap... cel mai ascuns secret al vostru. Vreau să vă gândiţi la el acum...
            De ce să nu îl spuneţi necunoscutului de lângă voi?
            Nu aveţi încredere? Vă e frică să vă arătaţi slăbiciunea? Pote vă judecă. Poate că nu vrea să mai vorbească cu voi... Poate că mâine tot grupul cu care vă petreceţi timpul de fel va afla secretul vostru... Poate că râde de voi... sau alte temeri...
            Un cadou fain pe care îl putem face oamenilor din jurul nostru e să îi acceptăm aşa cum sunt. Să le primim intimitatea, să le-o acceptăm şi să o respectăm.

            Lasă o pauză mai lungă. După care reia discursul:

            Cel mai fain cadou pe care îl poţi face cuiva e să îi arăţi că îţi pasă. Şi nu doar să îi arăţi, dar să îţi pese!

            Copilul primeşte bicicleta, dar odata cu ea primeşte şi mesajul: - „Îmi pasă de tine” Bicicleta e doar un simbol al mesajului.
            Cum credeţi că s-a simţit fata aia când a primit brăţara aceea? Cum s-a simţit oare când a înţeles că prietena ei vrea ca ea să îşi îndeplinească o dorinţă? Odată cu brăţara aceea a primit şi mesajul: - „Îmi pasă de tine”
            Oamenii trăiesc emoţii lângă noi şi noi suntem conştienţi de asta? De ce am continua să le oferim emoţii pozitive dacă nu ne-ar păsa de ei? E de dezbătut aici dar când oferim emoţii pozitive din inimă, atunci oferim şi mesajul: - „Îmi pasă de tine”
            Iar când primeşti, păstrezi şi accepţi intimitatea cuiva... cred că atunci cel mai mult îi spui cuiva că îţi pasă... „Te accept aşa cum eşti. Îmi pasă de tine”
            Şi cred că asta e cel mai important: să ne pese de cei din jurul nostru.
            Nişte copii vor primi nişte cadouri cu ce donăm noi în seara asta. Când vor deschide cadourile... vor primi şi mesajul – „Bă, la nişte necunoscuţi le pasă de tine.”

            E Crăciunul.
            Putem să ne oferim orice cadouri... Dar cred că cel mai important e să îi facem conştienţi pe cei din jurul nostru că ne pasă de ei. Nu e vorba de cadouri materiale, e vorba de sentimente. O îmbrăţişare caldă poate că e cel mai bun cadou.
            Şi nu vorbesc explicit de Crăciun. Vorbesc de cadouri în general, orice perioadă a anului o fi.
           
            Mai lasă o pauză scurtă după care spune ideea de final:

            Sunteţi mulţi necunoscuţi. Nu ne cunoaştem. Consider fiecare individ parte a umanităţii. Discursul ăsta al meu e pentru fiecare persoană pe care o cunosc sau pe care nu o cunosc. E pentru oricine... pentru toată lumea. E pentru umanitate.
            Şi îţi transmit o idee, o emoţie, o stare, un gând... un mesaj... ştii tu... Fac asta pentru că...
            Ăsta e cadoul meu pentru tine.

            La mulţi ani!
            Crăciun Fericit să aveţi!
            Şi te rog, pune-ţi o aţă pe mână şi o mărgea pe ea şi hai să facem lumea mai bună!
            Te iubesc umanitate.

            Şi aşa se termină discursul lui Anton. Iar dacă eşti atent/atentă, îţi dai seama că de fapt publicul cu care a vorbit Anton ai fost tu... o parte a umanităţii. Şi cu mesajul ăsta vreau să rămâi şi tu... Ştii tu:
            - Ăsta e cadoul meu pentru tine.
           
            Şi te rog pune-ţi o aţă pe mână şi dă-o jos repede. Apoi pune alta pe care să o dai jos repede. Apoi pune alta... şi tot aşa.
            Şi spune-le prietenilor despre asta. Fă-i conştienţi că există păsare în lume şi hai să fim fericiţi.
            Te iubesc umanitate.
            

joi, 3 ianuarie 2013

Orice faci în drumul tău, te rog, nu te pierde pe tine.



Închide ochii, respiră relaxat şi incepe să adoarmă. Işi aude vocea din capul lui cum vorbeşte. Parcă îşi spune ceva:

Dacă vrei să călătoreşti repede, călătoreşte singur. Dacă vrei să călătoreşti departe, călătoreşte însoţit.

Îi un proverb african pe care îl citise pe facebook acum câteva zile.

Se aude pe el când spune cu voce tare, şi e conştient de ce spune:
Vreau să călătoresc singur. Vreau să ajung mai repede la destinaţie.

Aude o voce exterioară:
Proverbul ăsta e mai mult lumesc.
Realizează că e înconjurat de întuneric. Presupune că e în mintea lui şi presupune că e tot el cel care vorbeşte aşa că se ascultă cu atenţie.
Dacă vrei să ajungi la o destinaţie fizică mai indepartată, probabil că e mai bine să călătoreşti în echipă.
Îşi vede unii prieteni în jurul lui. Se uită cu toţii la el şi simte că toţi vor să îl ajute. Şi el vrea să îi ajute. În faţa lui se vede o glugă... o glugă gri... o glugă gri ce acoperă capul cuiva... un hanorac gri ce acoperă corpul cuiva. Nu vede cine îi vorbeşte:
Dacă te referi la călătorie spirituală, probabil că oricum singur o porţi.
Devine iar inconjurat de întuneric... Simte că nu e întuneric. Simte că de fapt nu este nimic. Simte singurătate. Realizează că e singur.
Şi ce e fain la călătoria spirituală e că de fapt nu eşti niciodata singur.
Din întuneric apare parcă vag Identitatea cu hanorac gri. Identitatea cu hanoracul gri e de fapt cel care vorbeşte. Se apropie de el în timp ce vorbeşte:
Dacă simţi că vrei să te desprinzi de ceilalţi, fă-o.
Vede in jurul lui prietenii de mai devreme. Toţi se tin de mâini şi toţi îl ţin de mâini. Simte o dorinţă puternică de a le da drumul prietenilor.
Dacă simţi că vrei să călătoreşti singur, fă-o.
Se uită cum se ţine de mâinile celor din jurul lui. Vrea să se desprindă... Începe să se facă din nou întuneric. Începe să se facă din nou singurătate. Identitatea cu hanorac gri se apropie de el. Îi pune mâna pe piept şi o ţine acolo. Se uită la pieptul lui şi spune:
Te ai tot timpul pe tine.
Se uită în ochii lui. Este din nou întuneric.
Tu eşti totul.
Vizualizează întregul univers cum se reduce la fiinţa lui şi simte cum el e singurul lucru existent, el e cel care poate creea întregul univers de aici încolo. Se simte un creator de universuri.
Eşti în conexiune cu natura,
Totul în jurul lui devine natură: iarbă verde sub picioare, copaci în jurul lui, flori, animale, munţi in departare, soare şi o temperatură plăcută. Vede doi iepuri care se îmerechează şi care se uită pentru o fracţiune de secundă la el. În acel moment simte cum toate animalele din jurul lui se uită la el. Identitatea cu glugă gri este tot cu el, tot cu mâna pe pieptul lui.
eşti parte din natură.
Este desculţ şi simte pământul puţin rece. Simte cum natura comunică cu el prin picioare. Simte cum picioarele se afundă în pământ.
Iar noi...
Observă că şi Identitatea cu glugă gri este desculţ cu picioarele afundate în pământ.
eu, tu, prietenii noştrii, oamenii pe care nu îi cunoaştem care trec acum pe lângă noi...
Cadrul se schimbă, acum sunt pe o stradă aglomerată şi observă cum mulţi oameni trec pe langă ei. El este încălţat, iar Identiatatea cu glugă gri este desculţ. Toţi oamenii se uită la el pentru o fracţiune de secundă după care îşi văd de treabă. Printre oamenii care trec pe lângă ei, identifică şi câţiva prieteni. Simte un pic de răutate din partea prietenilor pentru că parcă le-a dat drumul mai devreme... le comunică faptul că este de partea lor iar aceştia îşi văd de treburi în continuare.
suntem tot natură...
Toţi oamenii devin desculţi.
fie că realizăm asta, fie că nu.
Toţi oamenii devin din nou încălţaţi inclusiv el. Identitatea cu glugă gri e tot desculţ.
Iar tu,
Îi bate cu mâna pe piept.
oricât de singur te simţi,
Devine din nou întuneric. Nu simte singurătate.
eşti cu tine.
Simte în piept şi în picioare conexiune cu ce e în exteriorul lui.
Eşti parte din natură.
Simte sub tălpi pământul.

Scopul naturii e unul comun,
Vede cei doi iepuraşi care se împerechează. În spatele lor creşte un copac. Din când în când îi cad frunzele apoi cresc altele, apoi mai creşte copacul apoi iar cad frunzele... şi tot aşa. Copacul devine mare.
Iar scopul tău e să ajuţi natura spre acest scop comun aşa cum îţi este ţie destinat.
Cad frunze uscate în jurul lui. Se pun pe pământ. Picioarele incep să i se acopere cu frunze. Simte că vrea să le scoată din frunze... Le scoate. E bucuros. Prinde din aer o frunză uscată. Se uită la ea. O face verde. Realizează că frunza asta a aparţinut unui copac şi că şi-a făcut treaba, i-a oferit oxigen copacului. Acum frunza se uscase şi avea altă misiune: să cadă pe pământ, să îmbunătăţescă solul, să ajute alte vietăţi să crească.
El vorbeşte cu voce tare:
Fiinţa devine sol...
Vizualizează frunza uscată cum devine sol.
Solul devine fiinţă...
Vizualizează cum în sol se nasc diferite microorganisme, diferite vietăţi şi vizualizează un copac micuţ. Copacul începe să crească lângă el.
Fiinţa crează frunze...
Vizualizează frunzele cum cresc şi cum oferă oxigen copacului. Vizualizează rădăcini înfipte bine in pământ. Frunza din mână se uscase. Îi dă drumul jos, să cadă cu celelalte frunze.
Frunzele devin sol...
Înţelege şi îşi spune în gând:
Solul este fiinţă.
Se uită la picioare şi vede cum îi sunt acoperite cu frunze. Simte că vrea să le scoată din frunze. Parcă le-a mai scos o dată. Vede în depărtare iepuraşii, iar în spatele lor vede Identitatea cu glugă gri cum se uită la el. Se uită repede la copacul micuţ de lângă el. Copacul crescuse. Se uită la picioare. Nu mai erau acoperite cu frunze.

Aude parcă o voce exterioară.
Dacă simţi că vrei să te desprinzi fă-o. Dacă la un momentdat simţi ca vrei să te întorci, fă-o.
Îşi aminteşte de prietenii lui.
Devine din nou întuneric. Simte gol la picioare.
Şi înainte să pleci, vreau să te mai las cu ceva:
Apare din nou Identitatea cu glugă gri:
Orice faci în drumul tău, 
Îi pune mâna pe piept şi se uită în ochii lui.
te rog, 
Îl bate pe piept.
nu te pierde pe tine.

Îşi pune mâna pe piept ca să îşi simtă Identitatea... Identitatea cu glugă gri dispare.
Se trezeşte.
Stă pe spate şi observă că are o mână pe piept.

Bună dimineaţa!